BRM este o companie privată, una dintre cele mai vechi din România (înființată în 1992), cu un acționariat extrem de ″fărâmițat″.
Compania de stat Electrocentrale București (ELCEN), controlată de Ministerul Energiei, cel mai mare producător de energie termică și electrică din Capitală, responsabil pentru grosul agentului termic destinat bucureștenilor racordați la sistemul centralizat de încălzire, estimează că va termina anul în curs cu un profit net de 23,8 milioane lei, în scădere cu peste 97% față de cel de peste 1 miliard de lei consemnat în 2022.
Electrica SA, grup la care statul este principal acționar, cu o participație de 49,79%, și-a redus cu 5,5% cantitatea de energie furnizată în trimestrul al doilea comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca urmare a micșorării consumului la nivel național, dar și a reducerii numărului de clienți, care fie s-au transferat la un alt furnizor, fie au fost preluați în regim de ultimă instanță de FUI.
Fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu (PNL), vrea reglementarea prețurilor energiei cu care sunt încărcate mașinile electrice la stațiile de profil, el arătând că în piață se practică prețuri și de peste 3 lei/kWh, în condițiile în care furnizorii uzuali licențiați trebuie să respecte plafoanele prevăzute de lege, situate mult mai jos.
Parlamentul a anulat, la solicitarea președintelui Klaus Iohannis, mai multe modificări la legislația energiei aprobate anterior tot de Legislativ în luna mai, modificări ce vizau relaxarea supraimpozitării în domeniu și a ″semi-reglementării″ pieței angro de electricitate, prin mecanismul de achiziție centralizată la preț fix de 450 lei/MWh.
Parlamentul a anulat, la solicitarea președintelui Klaus Iohannis, mai multe modificări la legislația energiei aprobate anterior tot de Legislativ în luna mai, modificări ce vizau relaxarea supraimpozitării în domeniu și a ″semi-reglementării″ pieței angro de electricitate, prin mecanismul de achiziție centralizată la preț fix de 450 lei/MWh.
Președintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului rexaminarea proiectului de lege cu cele mai recente modificări ale legislației din energie electrică și gaze naturale, fiind vizate schimbările ce vizează relaxarea supraimpozitării în domeniu, regularizările de facturi și semi-reglementarea pieței angro, prin mecanismul de achiziție centralizată la preț fix de 450 lei/MWh.
Compania de furnizare, distribuție și producție de energie electrică Electrica SA, la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din capital, a terminat primul trimestru al anului cu pierderi nete de 66,6 milioane lei, cu 58% mai mici decât în perioada similară a anului trecut (157,8 milioane lei).
Executivul european de la Bruxelles a anunțat că a decis să inițieze o procedură de infringement împotriva statului român, pentru restricționarea exportului de energie electrică, fără să precizeze cum și prin ce mijloace juridice anume consideră că este aplicată această presupusă restricționare de către România.
Companiile grupului ENEL din România, care vor fi preluate până la finalul trimestrului al treilea de compania greacă PPC, au de încasat de la statul român și de la clienții săi peste 550 milioane de euro (2,7 miliarde lei) compensații în urma plafonării prețului de furnizare către consumatorii finali, dar și sume rezultate din amânarea recunoașterii unor costuri în tarifele de distribuție.
PPC se bazează pe interconectarea energetică dintre Grecia și România via Bulgaria (unde compania elenă de stat deține un trader de electricitate), țintind importul de energie eoliană și fotovoltaică produsă în România, reiese dintr-un document al grecilor.
Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, companie de stat controlată de Secretariatul General al Guvernului (SGG), a încheiat cu subsidiara sa OPCOM primul contract din cadrul noului mecanism de achiziție și redistribuire centralizată de energie electrică, rezultat al așa-numitei semi-reglementări a pieței.
Producătorilor de energie electrică pe bază de cărbune și gaze naturale din România, care sunt obligați de legislația UE să cumpere certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2), li se vor subvenționa costurile cu achiziția certificatelor aferente vânzărilor de curent electric efectuate la preț reglementat de 450 lei/MWh, în baza mecanismului de achiziție centralizată de energie introdus de Guvern prin ordonanță de urgență începând din 1 ianuarie anul viitor și până la 31 martie 2025.
Electrocentrale București (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică al Capitalei și, totodată, unul dintre cei mai importanți producători de energie electrică din România, a reușit să încheie luni peste 20 de tranzacții de vânzare de curent electric pe platforma de contracte bilaterale PCCB-LE-Flex de la bursa de profil OPCOM, cu livrare până la finalul anului în curs, cantitatea totală vândută ridicându-se la 174.600 MWh.
Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță de urgență prin care mandatele a 4 șefi ai Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) care urmează să expire pe 23 octombrie, printre care se numără cele ale președintelui Dumitru Chiriță și vicepreședintelui Zoltan Nagy-Bege, sunt prelungite cu 6 luni, pentru ca procesul decizional al instituției să nu fie blocat în pragul iernii, în plină criză energetică.
Uniunea Europeană are în plan o intervenție de urgență în vederea temperării scumpirilor galopante la energie, a declarat luni președintele Executivului de la Bruxelles, Ursula von der Leyen.
Guvernul, în urma analizării măsurilor în cadrul Comitetului interministerial pentru asigurarea rezilienței energetice și implementarea proiectelor de infrastructură în energie, va veni cu noi soluții privind creșterea facturilor la energie, a declarat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, care în acest context a făcut o serie de considerații cu privire la piața de energie. Câciu a fost de acord că există o ”speculă” pe piață și a afirmat că ”reglementarea” nu înseamnă comunism, iar suprataxarea veniturilor e analizată în continuare, deși nu reprezintă o soluție optimă pentru economie.
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat după ședința de Guvern de miercuri, răspunzând unei întrebări, că eventuala reglementare a pieței energiei, solicitată în mod repetat de către PSD, poate "cu siguranță" să tempereze inflația, care a ajuns la peste 15% în iunie, în termeni anuali.
Marian Neacșu de la PSD, proaspăt numit în funcția de secretar general al Guvernului Ciucă, și-a dat demisia din postul de membru în Comitetul de Reglementare al ANRE, una dintre cele mai bănoase și influente funcții de conducere din statul român, pentru care s-au purtat întotdeauna negocieri dure între partide, dar și în interiorul acestora.
Convocarea în Parlament survine și într-un moment în care numirea lui Marian Neacșu de la PSD în funcția de secretar general al Guvernului Ciucă ar putea lăsa vacant un post de membru în Comitetul de Reglementare al ANRE, una dintre cele mai bănoase și influente funcții de conducere din statul român, pentru care s-au purtat întotdeauna negocieri dure între partide, dar și în interiorul acestora.
Bogdan Chirițoiu a primit un nou mandat, de 5 ani, la șefia Consiliului Concurenței, prin decret semnat astăzi de președintele Klaus Iohannis.
Președintele Consiliului Concurenței Bogdan Chirițoiu a fost ales la conducerea Agenției Europene de reglementare in energie.
În fiecare dintre noi există un inginer și un economist, care se ceartă permanent. De aceea, poate că ar fi indicat să le solicităm fiecăruia să renunțe la “specializare” și să mai lectureze și ceea ce nu-i place: inginerului - măcar cursul de Economie 101, economistului - manual de transport al agenților energetici. Și-apoi poate aruncă amândoi câte un ochi și pe Politica lui Aristotel.
Marea Britanie va plafona prețurile energiei furnizate gospodăriilor începând cu 1 ianuarie 2019, mutare care va genera economii anuale pentru consumatori de circa 1 miliard de lire sterline (1,14 miliarde euro), potrivit autorității naționale de reglementare în domeniu, Ofgem.
Membrii Comitetului de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), din care fac parte și președintele și vicepreședintele instituției, vor putea fi demiși de Parlament și pentru "perturbarea semnificativă" a industriei energetice ca urmare a exercitării funcțiilor "cu gravă neglijență".